Sport şi divertisment, în weekend, la Festivalul Urban Playfield. Invitat este David Popovici

Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici şi cei mari, se va desfăşura, sâmbătă şi duminică, în zona Trifoiaş din Parcul Tineretului. Aici va fi prezent și înotătorul David Popovici.

Evenimentul aduce o varietate de activităţi sportive şi divertisment, de la volei, tenis, baschet, badminton până la tenis de masă, fotbal şi jocuri precum cornhole, X şi 0 sau fussball.

Atracţia principală pentru cei mici va fi, desigur, un mare turn de escaladă cu multiple feţe de căţărare, precizează organizatorii.

Accesul la toate activităţile este gratuit, între orele 10,00 – 20,00.

„Suntem foarte bucuroşi că ajungem în Bucureşti cu acest proiect grozav şi fresh, Urban Playfield, care aduce bucuria mişcării, a sportului şi a jocurilor copilăriei în comunităţile din întreaga Românie. Faptul că Urban Playfield vine în capitala ţării are şi o semnificaţie simbolică importantă pentru noi. Este o confirmare că misiunea noastră de a promova sportul şi un stil de viaţă sănătos capătă amploare şi că vocea noastră este auzită. Parcul Tineretului este locul perfect pentru a continua acest festival, un spaţiu minunat în care ne dorim să aducem împreună cât mai mulţi oameni în jurul valorilor sănătoase. Mulţumim autorităţilor pentru tot sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment. Împreună vrem să creăm un mediu în care sportul şi joaca devin o parte esenţială din viaţa de zi cu zi a fiecărui locuitor”, a declarat Mirel Alexa, organizatorul Urban Playfield.

Surpriza festivalului va fi o întâlnire cu multiplul campion european, mondial şi olimpic la nataţie, David Popovici, care va fi prezent la eveniment duminică, de la ora 15,30.

„Deţinător al titlului olimpic la 200 metri liber şi medaliat cu bronz la 100 metri liber, tânărul sportiv va veni să îi inspire pe copiii prezenţi la eveniment. Întâlnirea va continua cu o sesiune de poze şi autografe”, se arată în comunicat.

Până acum, Urban Playfield a fost la Alba Iulia, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Iaşi, Oradea, Craiova şi Sibiu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati