Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ și în luna iulie: 20.000 de decese și doar 15.000 de nașteri

România a înregistrat, în luna iulie a acestui an, un spor natural negativ al populaţiei de 4.973 de persoane, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2021, când era de 4.766 persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), relatează Agerpres.

În iulie 2022 s-a înregistrat naşterea a 15.214 copii, cu 1.021 mai mulţi copii decât în luna iunie 2022, însă numărul deceselor a fost de 20.187 (10.564 bărbaţi şi 9.623 femei), cu 1.608 decese (820 bărbaţi şi 788 femei) mai multe decât în luna iunie 2022.

Potrivit datelor INS, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2022, a fost de 80 copii, în scădere cu 3 faţă de luna iunie 2022.

Sporul natural s-a menţinut negativ (-4.973) în luna iulie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii„, menţionează INS.

Potrivit sursei citate, în luna iulie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 17.780 căsătorii, cu 5.630 mai multe decât în luna iunie 2022. În ceea ce priveşte numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010, acesta a fost de 1.835 în luna iulie 2022, cu 96 mai puţine decât în luna iunie 2022.

De la an la an, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.095 comparativ cu aceeaşi lună din 2021, sporul natural fiind negativ atât în luna iulie 2022 (-4.973 persoane), cât şi în luna iulie 2021 (-4.766 persoane).

În intervalul de referinţă, numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2022 a fost cu 888 mai mic faţă de luna iulie 2021.

În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost, în luna iulie 2022, cu 559 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iulie 2022 s-au pronunţat cu 97 divorţuri mai puţine decât în luna iulie 2021.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind singurele luni din anul 2021 de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent. În luna octombrie creşterea faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a fost semnificativă, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, de asemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020. În perioada ianuarie-iulie 2022, numai luna februarie 2022 a înregistrat o creştere a numărului de decese faţă de luna februarie 2021, restul au înregistrat scăderi ale numărului de decese”, se menţionează în comunicat.

În cazul născuţilor-vii, în anul 2020 numai în lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În anul 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în anul 2022 când, lunar, în perioada ianuarie-iulie, s-au înregistrat scăderi ale numărului de născuţi-vii faţă de aceleaşi luni din anul 2021.

Potrivit sursei citate, în cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Datele INS arată că în lunile februarie, aprilie, mai şi iunie din anul 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni din anul 2021, iar lunile ianuarie, martie şi iulie au înregistrat scăderi ale numărului de căsătorii faţă de aceleaşi luni ale anului 2021.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati