Executivul a adoptat, luni seara, Hotărârea privind aprobarea sumei alocate schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026, aceasta fiind de maximum 137,201 milioane de lei credite de angajament, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Din valoarea totală, 39,045 milioane de lei alocaţi sunt pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 98,157 milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine, conform unui comunicat al MADR.
De asemenea, sunt prevăzute credite bugetare în valoare totală de 142,320 milioane de lei, din care 39.045 milioane de lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 103,275 milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine.
Sumele se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2026.
„Susţinerea asociaţiilor responsabile pentru ameliorare este vitală pentru sectorul zootehnic. Îmbunătăţirea performanţelor genetice este unul dintre cei mai importanţi factori în creşterea eficienţei şi a profitabilităţii la nivelul fermei. Asigurăm şi în acest an sprijin pentru sectorul zootehnic, subliniind în acelaşi timp importanţa alocării judicioase a fondurilor publice, precum şi atingerea obiectivelor de bază: ameliorarea şi creşterea performanţei cuantificabile şi verificabile”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, citat în comunicat.
Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 se încadrează în plafonul total maxim pentru perioada 2023 – 2027, respectiv 561,571 milioane de lei.
Ajutoarele sunt acordate sub formă de servicii subvenţionate şi se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine ameliorarea potenţialului de producţie al raselor de animale pentru care sunt implementate programe de ameliorare. Aplicarea măsurilor prevăzute în acest act normativ are în vedere menţinerea activităţii în sectorul creşterii animalelor cu potenţial ridicat de producţie. Totodată, îmbunătăţirea performanţelor raselor de animale va conduce la creşterea veniturilor crescătorilor, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă a acestora. Producţiile obţinute de la rasele ameliorate vor asigura materia primă necesară industriei alimentare şi siguranţei alimentare a populaţiei”, dau asigurări reprezentanţii ministerului.


