Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială din Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 prin DGASPC Sector 3 oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială.

Este vorba despre implementarea proiectului „Leaving Care – Integrarea socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din regiunea București-Ilfov”, al celor de la Asociația SOS Satele Copiilor România, arată instituția într-un comunicat de presă.

Proiectul este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, iar pentru implementare Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 oferă sprijin, în calitate de partener, alături de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Dintre cei 70 de tineri din București-Ilfov care vor face parte din acest proiect, 20 provin din sistemul de protecție socială din Sectorul 3, mai spune sursa citată.

Aceștia vor beneficia, în funcţie de nevoile lor, de consiliere socială, psihologică, terapii, educaţie pentru formarea deprinderilor de viaţă independentă, acces la servicii medicale, suport şcolar și sprijin pentru locuire, până în septembrie 2023. Tinerii vor fi susținuți pentru ca tranziția la viața independentă să fie una optimă, iar ei să reușească să se intregreze cât mai ușor.

Proiectul este o continuare firească a demersurilor Asociației SOS Satele Copiilor România, din ultimii ani, cu privire la situația tinerilor din sistemul de protecție și a măsurilor ce trebuie implementate urgent la nivel național.

”Acest proiect este o ocazie de a pune în aplicare cunoștințele acumulate și de construire de demersuri comune – ONG-uri, autorități, care să conducă înspre același obiectiv: o tranziție lină, sigură și sustenabilă pentru cât mai mulți tineri care părăsesc sistemul de protecție specială.”, conchide Primăria Sectorului 3.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati