Stagiunea 2020 – 2021 a Teatrului „Stela Popescu” va începe, weekendul viitor, cu spectacolele „Hoţul de mărgăritare”, „Revolta poveştilor” şi „Femeia, eterna poveste”.
„Hoţul de mărgăritare” şi „Femeia, eterna poveste” vor fi prezentate vineri, de la ora 19.30, şi duminică, de la ora 19.30, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, alături de „Revolta poveştilor”, spectacol destinat copiilor, prezentat sâmbătă, de la ora 11.00, în aceeaşi sală, scrie news.ro.
Reprezentaţiile vor avea loc cu respectarea tuturor cerinţelor impuse de autorităţi privind prevenirea răspândirii Covid-19,
Spectacolul „Hoţul de mărgăritare”, regizat de Amalia Ciolan, îi are în distribuţie pe Viorel Păunescu, Alexandru Floroiu, Paul Cimpoieru, Amalia Popa, Teodora Calagiu, Sorin Aurel Sandu, Cătălin Frăsinescu, Cristi Neacşu, Cristina Marin Neagu, Silvia Mauriţiu, Andrei Dogaru, Alexandra Dogaru, Cosmin Vasile şi Carmen Mărgărit.
„Revolta poveştilor”, în regia lui Tony Adam, îi readuce pe scena teatrului pe Alexandru Ivănoiu, Sas Marian Petrică, Magda Condurache, Mădălina Mihai, Sorin Aurel Sandu, Silvia Stanciu, Cătălin Frăsinescu, Ana Maria Ivan, Irina Cărămizaru, Cristi Neacşu, Silvia Mauritiu, Andrei Dogaru şi Alexandra Dogaru.
Spectacolul „Femeia, eterna poveste” îi are în distribuţie pe actorii Ana Maria Ivan, Cristi Neacşu, Aurel Sorin Sandu, Viorel Păunescu, solişti vocali Irina Cărămizaru şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuţ Preda – acordeon, Alexandru Burcă – pian. Dansează Cristina Marin Neagu, Silvia Mauriţiu, Ioana Petric, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru şi Cosmin Vasile.
Biletele pentru spectacole pot fi cumpărate de pe mystage.ro.