Astăzi, la ora 16:00, s-a dat startul la cea de-a doua ediție a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care se va încheia luni, 31 mai, la ora 8:00.
În mai puțin de o oră, sute de oameni erau la coadă și așteptau să fie imunizați, conform Digi24.
În cele două centre de vaccinare de la maraton – Sala Palatului şi Biblioteca Naţională – sunt amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare: 35 la Sala Palatului şi 15 la Biblioteca Naţională.
Sunt aşteptaţi la maraton atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti – ediţia I, ce a avut loc în perioada 7 – 10 mai, şi care trebuie să facă rapelul, cât şi cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.
Una dintre noutăţile aduse de această ediţie a Maratonului Vaccinării Bucureşti o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză.
În acest sens, au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.