Staţiile de metrou din Bucureşti, accesibilizate pentru persoanele cu deficienţe de vedere

Metrorex anunţă, luni, că a recepţionat lucrările de dotare a tuturor celor 63 de staţii de metrou cu elemente de semnalistică şi panouri de informare Braille dedicate persoanelor cu deficienţe de vedere, conform news.ro.

Potrivit companiei, în cadrul proiectului ”Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”, au fost instalate elemente din oţel inoxidabil în zona acceselor, pasajelor, vestibulelor, scărilor fixe şi a peroanelor, pentru a ghida persoanele cu deficienţe de vedere.

“Deplasarea persoanelor cu deficienţe de vedere în condiţii optime de siguranţă în spaţiile metroului, este, odată cu finalizarea acestei ultime etape a proiectului, un obiectiv îndeplinit. Ne bucurăm să asigurăm, astfel, o mobilitate totală a călătorilor cu nevoi speciale, care folosesc metroul”, a declarat Mariana Miclăuş, director general al Metrorex.

La recepţia lucrărilor au fost invitaţi reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, în calitate de beneficiari principali ai proiectului.

Potrivit Metrorex, accesibilizarea staţiilor de metrou persoanele cu deficienţe de vedere constă în dotarea celor 63 de staţii de metrou atât cu elemente din oţel inoxidabil aplicate pe suprafaţa existentă, cât şi cu panouri de semnalistică Braille.

”Obiectivul proiectului este de a facilita persoanelor cu deficienţe de vedere transportul public subteran, incluzând accesibilitatea informaţională cu privire la deplasarea în cadrul metroului, în vederea creşterii atât a gradului de confort al persoanelor cu nevoi speciale, cât şi pentru a sprjini integrarea şi incluziunea socială a acestei categorii de călători”, a mai transmis compania.

Potrivit acesteia, proiectul a fost finanţat din fonduri europene nerambursabile, valoarea contractului de finanţare fiind de 24.128.276,69 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati