Statistică în UE: România conduce la numărul de tineri care nici nu învață, nici nu lucrează

Mai mult de o zecime (11,7%) dintre tinerii (15-29 ani) din Uniunea Europeană nu erau ocupați, în educație sau formare, așa-numiții NEETs, în anul 2022.

În rândul statelor membre această proporție variază de la 4,2% în Țările de Jos și până la 19,8% în România, arată datele publicate vineri de Eurostat, citate de Agerpres, potrivit euractiv.ro.

Aceste date arată că, în 2022, o treime dintre statele membre erau sub ținta propus pentru anul 2030, respectiv o proporție a NEETs de 9%, respectiv: Țările de Jos (4,2%), Suedia (5,7%), Malta (7,2%), Luxemburg (7,4%), Danemarca (7,9%), Portugalia (8,4%), Slovenia (8,5%), Germania (8,6%) și Irlanda (8,7%).

În majoritatea statelor membre sunt diferențe între proporția de NEETs în rândul tinerelor și tinerilor. Anul trecut, 13,1% dintre tinerele cu vârsta între 15 și 29 de ani din UE erau NEETs, în timp ce în rândul tinerilor proporția era de 10,5%.

În ambele cazuri, Țările de Jos au cea mai mică proporție de NEETs: 3,8% în rândul tinerilor și 4,6% în rândul tinerelor.

În contrast, cea mai mare proporție de NEETs în rândul tinerilor se înregistra în Italia (17,7%), iar în rândul tinerelor se înregistra în România (25,4%).

La nivelul UE, proporția tinerilor care care nu învață și nici nu lucrează a scăzut cu 1,4 puncte procentuale în 2022 comparativ cu 2021. De-a lungul ultimului deceniu, proporția de NEETs din UE a scăzut cu 4,3 puncte procentuale, de la 16% în 2012 până la 11,7% în 2022.

Cea mai mare reducere a proporției de NEETs între 2012 și 2022 a fost înregistrată în Irlanda (minus 12,9 puncte procentuale), urmată de Grecia (minus 11,4 puncte procentuale), Bulgaria (minus 9,6 puncte procentuale) și Spania (minus 9,5 puncte procentuale).

Însă există și două state membre unde proporția de NEETs a crescut între 2012 și 2022: Austria (creștere de 0,9 puncte procentuale) și România (creștere de 0,5 puncte procentuale).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati