Statul roman câştigă un proces cu fraţii Micula la Washington

Curtea de arbitraj de la Washington a respins pretențiile de 9 miliarde de lei formulate de Ioan și Viorel Micula împotriva României, scrie ecopolitic.ro

  • În aceste condiţii, potrivit unor surse oficiale, citate de digi24.ro, frații Micula ar trebui să returneze României 75% din costurile suportate de statul român în acest proces.

Decizia instanței încheie soluționarea litigiului inițiat de Ioan și Viorel Micula în anul 2014, în baza Tratatului Suedia – România, precizează un comunicat al consorțiului format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția. Oamenii de afaceri, care au și cetățenie suedeză, au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul Tratatului, nereușind să aplice legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală. Prin semnarea acestui acord bilateral, România s-a angajat să protejeze investiţiile suedeze făcute pe teritoriul statului român şi, în acest context, să creeze şi să menţină condiţiile favorabile pentru investiţiile efectuate de investitorii suedezi, precum şi să protejeze pe teritoriul său aceste investiţii.

  • Tribunalul a decis că frații Micula nu au arătat că România nu a reușit să își aplice legile privind impozitarea în ceea ce privește băuturile spirtoase.

Într-adevăr, a constatat că „România s-a angajat în eforturi serioase și vizibile pentru a își aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.”

“România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor, și o structură de executare atât la nivel de gospodărie individuală, cât și la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama și DG Antifraudă”, a arătat instanţa.

În plus, instanța americană a decis că nu are competență pentru a examina afirmațiile fraților Micula referitoare la regimul de stabilire a prețurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în 2003.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati