Statul va plăti pentru uniformele școlare. Câți bani va primi fiecare elev

0
90
scoala
sursa foto: Unsplash - Adrian Dascal

Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2007 prin care se acordă fiecărui elev din învăţământul general obligatoriu de stat 350 de lei anual pentru uniforma stabilită de şcolile unde învaţă.

Proiectul este iniţiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu şi vizează modificarea articolului 5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.

Au fost înregistrate 87 de voturi ”pentru”, 41 de voturi ”contra” și nicio abținere, scrie spotmedia.ro.

„Consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, stabilesc pentru elevii unităţii de învăţământ respective cel puţin un semn distinctiv cum ar fi: ecuson, uniformă, eşarfă sau alte asemenea”, arată un amendament din raportul de adoptare al proiectului depus de senatorul PSD Liviu-Marian Pop.

De asemenea, „consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentantiv al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor, pot stabili modelul uniformei şcolare pentru elevii unităţii de învăţământ respective din învăţământul general obligatoriu de stat. Pentru acoperirea costurilor uniformelor şcolare se acordă o sumă de 350 de lei/ an şcolar pentru fiecare elev, sumă care se atribuie în cote egale în fiecare semestru. Fondurile necesare pentru aplicarea prezentei legi se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, potrivit unui amendament al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

Totodată, conform propunerii legislative, prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2021 – 2022.

Senatul a votat proiectul în calitate de prim for sesizat, iar iniţiativa se află în procedură de urgenţă şi decizională este Camera Deputaţilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.