Societatea de Transport Bucureşti a început sâmbătă o acţiune amplă de curăţenie şi igienizare a vehiculelor, care face parte din campania începută înaintea declanşării pandemiei de coronavirus. Acțiunea va continua și duminică.
Astfel, în weekend, 620 de angajaţi s-au mobilizat şi s-au prezentat voluntar în autobaze şi depouri pentru a curăţa şi igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA. Pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu, va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea graffiti-urilor.
“Pentru mine este extrem de important aspectul interior al vehiculelor şi, în general, condiţiile de transport pe care le asigurăm călătorilor. Din acest motiv, începând cu luna iulie, voi dispune alocarea unor resurse financiare şi umane adecvate, astfel încât să reuşim să oferim pasagerilor condiţii de călătorie civilizate”, spune Alexandru-Hazem Kansou, directorul general al STB SA.
De luni, mijloacele de transport în comun vor fi monitorizate pentru a urmări dacă este menţinut un aspect decent.
Pe de altă parte, pentru prevenirea infectării pasagerilor cu noul coronavirus, STB spune că dezinfectează zilnic toate vehiculele din parcul circulant, conform prevederilor legale, folosind substanţe pe bază de clor.
STB face apel la călători să respecte eforturile pe care Societatea le face şi să păstreze curăţenia vehiculelor, aceasta fiind o dovadă de respect şi faţă de ceilalţi călători.