Consiliul Judetean Ilfov continuă oferirea de stimulente financiare pentre elevii care obțin rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, precum și pentru profesorii lor.
Astfel, ”pentru clasarea pe primul loc la olimpiade, elevii vor primi câte 1.000 de lei”, anunță vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu. Cei care obțin aceeași performanță la concursurile finanțate și nefinanțate de Ministerul Educației vor primi câte 800 de lei, respectiv 500 de lei.
De asemenea, clasarea pe podium și mențiunile obținute la aceleași competiții vor fi recompensate cu sume între 200 de lei și 800 de lei.
Profesorii și învățătorii care îi pregătesc pe elevii care participă la olimpiade și concursuri vor fi recompensați cu câte 500 de lei, respectiv cu 5.000 de lei, în cazul cadrelor didactice care inițiază proiecte cu impact deosebit în comunitatea școlară.
”Sprijinim educația din #Ilfov, la fel cum o facem prin intermediul altor proiecte destinate elevilor, susținerii și îndrumării lor, astfel încât să-și ducă studiile la bun sfârșit, să reducem fenomenul de abandon școlar și să le oferim oportunitatea de a-și găsi un loc de muncă, într-un timp scurt, potrivit pregătirii lor”, a completat Rădulescu.