NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ștefan Rădulescu, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: ”CJ Ilfov alocă, an de an, zeci de milioane de lei investițiilor în sănătate”

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, a prezentat principalele proiecte de investiții în infrastructura medicală din județ.

Printre acestea se numără construirea unor ambulatorii la Spitalul Județean Ilfov, la Spitalul Eftimie Diamandescu și în Popești-Leordeni, dar și dezvoltarea unui nou spital la Buftea, considerat unul dintre cele mai importante proiecte medicale din zonă.

Autoritățile județene au în derulare și programe de dotare cu echipamente medicale prin PNRR, proiecte pentru reducerea infecțiilor nosocomiale și inițiative de digitalizare a spitalelor, menite să îmbunătățească accesul pacienților la servicii medicale.

În paralel, CJ Ilfov susține mai multe programe dedicate populației, inclusiv consultații gratuite, distribuirea de ochelari și aparate auditive pentru pensionari, servicii stomatologice pentru copii și campanii de prevenție.

Reprezentanții instituției subliniază că investițiile în sănătate rămân o prioritate, în contextul dezvoltării accelerate a județului și al nevoii de servicii medicale moderne și accesibile.

”Proiectele în domeniul sănătății, accesul oamenilor la servicii medicale moderne, sigure și eficiente reprezintă o prioritate reală pentru Consiliul Județean Ilfov. Obiectivele noastre au o direcție clară către investiții și dezvoltare.

Construim, modernizăm și digitalizăm sistemul medical, pentru ca fiecare ilfovean să beneficieze de servicii de calitate, aproape de casă.

Proiectele realizate sau aflate în curs de implementare:
🔹 construirea unui nou ambulatoriu la Spitalul Județean Ilfov – spații dedicate consultațiilor și diagnosticului, cu specialități multiple și acces facil pentru pacienți
🔸 construirea unui ambulatoriu la Spitalul ,,Eftimie Diamandescu” Bălăceanca – extinderea serviciilor medicale și îmbunătățirea infrastructurii pentru pacienți
🔹 construirea unui ambulatoriu la Popești-Leordeni – 16 cabinete medicale, laborator de analize și imagistică modernă (RMN, CT), pentru a crește accesul la servicii medicale în sudul județului
🔸 proiecte de dotare cu aparatură medicală prin PNRR – investiții în echipamente moderne pentru ambulatorii și spitale
🔹 proiecte dedicate reducerii infecțiilor nosocomiale – dotări și infrastructură pentru creșterea siguranței pacienților și a personalului medical
🔸 construirea unui spital nou la Buftea – una dintre cele mai mari investiții medicale din județ, cu ambulatoriu, bloc operator, UPU și secții moderne
🔹 proiecte pentru digitalizarea spitalelor – implementarea de soluții IT pentru eficientizarea actului medical și îmbunătățirea relației cu pacientul
🔸 susținerea proiectului ,,Ilfov pentru Hemofilie: Unire pentru Sănătate și Speranță” – sprijin pentru pacienții ilfoveni care se confruntă cu această afecțiune și a căror mobilitate este grav afectată
🔹 finanțare pentru centrul de permanență de la Moara Vlăsiei – asigurarea continuității asistenței medicale primare pentru cetățenii din 7 localități
🔸 proiectul ,,Ilfov, prin ochii tăi” – controale optometrice și ochelari gratuiți pentru pensionari
🔹 proiectul ,,Ilfov te aude” – consultații și aparate auditive gratuite pentru pensionari
🔸 proiectul ,,Ilfov zâmbește” – servicii stomatologice gratuite pentru copii, tineri și pensionari
🔹 achiziționarea de defibrilatoare – proiect-pilot implementat în Mogoșoaia, Domnești, Voluntari, Chiajna și Bragadiru
🔸 campania ,,Investigăm, salvăm!” – caravană pentru analize de rutină, prevenție pentru persoane din categoriile vulnerabile, cu risc de boală cronică
🔹 sport și nutriție pentru copii – campanie pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor cu probleme de greutate
🔸 susținerea construirii de săli de sport și baze sportive – prevenție și adoptarea unui stil de viață sănătos

CJ Ilfov alocă, an de an, zeci de milioane de lei investițiilor în sănătate, la care se adaugă fondurile pe care le atragem din programele guvernamentale și finanțările europene nerambursabile.

Ilfovul se dezvoltă accelerat, iar infrastructura medicală trebuie să țină pasul cu această realitate. Investițiile de astăzi înseamnă servicii mai bune mâine, prevenție, diagnostic rapid și tratamente eficiente. Sănătatea rămâne o responsabilitate comună, iar CJ Ilfov continuă să investească în ea, zi de zi.

La mulți ani tuturor reprezentanților sistemului medical din România!”, a transmis sursa citată.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati