Știați că 1 din 8 femei se confruntă cu probleme ale tiroidei? – Consultaţii gratuite pentru depistarea problemelor tiroidei

Primăria sectorului 6 anunţă joi că, pentru depistarea problemelor glandei tiroide, se acordă consultaţii gratuite la Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6.

„Ştiaţi că 1 din 8 femei se confruntă cu probleme ale tiroidei? Dacă aveti fluctuaţii de greutate, palpitaţii sau o transpiraţie excesivă, dacă starea psiho-emotivă este modificată, atunci este foarte posibil să aveţi probleme cu glanda tiroidă. Acestea sunt doar câteva simptome dintr-un tablou clinic care trădează o tulburare ce poate face parte din diverse afecţiuni precum: depresie, boli cardiovasculare, infertilitate sau afectarea valorilor colesterolului. Prima vizită la medicul endocrinolog este ideal să se realizeze chiar de la vârsta de 20 de ani. Cel mai adesea oamenii consideră că analizele anuale de sânge sunt suficiente pentru a lămuri o anumită problemă de sănătate şi doar în cazuri excepţionale, realizează şi alte investigaţii. Din păcate această concepţie, cât se poate de greşită, face ca anumite afecţiuni să devină netratabile.

Pe domnul Radu Mihalca, medic primar endocrinolog, în găsiţi de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00, la Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie”, situat în Bulevardul Uverturii nr. 81, Sector 6. Vă puteţi programa la telefon 031.9593 şi 0726.150.250 sau pe www.nectarie6.ro, consultaţia este gratuită cu trimitere de la medicul de familie”, a precizat un comunicat al Primăriei sectorului 6..

Potrivit sursei citate, acest centru oferă tuturor cetăţenilor din comunitate servicii medicale gratuite sau cu plata parţială, în funcţie de venitul realizat.

„Suntem alături de oameni şi dorim să-i sprijinim prin diversificarea acestor servicii medicale pentru a-şi putea verifica periodic starea de sănătate”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

centru sf nectarieAflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Centrul de Sănătate Multifuncţional „Sfântul Nectarie” oferă diagnostic şi expertiză medicală în următoarele domenii medicale: Stomatologie, Oftalmologie, Medicină Internă, Ortopedie, Gastroenterologie, Recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie şi masaj), Ginecologie, ORL, Chirurgie Generală, Psihiatrie, Cardiologie, Dermatologie, Pediatrie, Pneumologie, Endocrinologie, Neurologie, Neurochirurgie, Urologie, Psihologie clinică, Chirurgie cardiovasculară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati