Strategia de Dezvoltare a Judeţului Ilfov 2020-2030 a fost pusă în dezbatere publică

CJ Ilfov anunță că Strategia de Dezvoltare a Judeţului Ilfov 2020-2030 a fost pusă în dezbatere publică. Documentul va fi discutat pe larg într-o dezbatere publică, în 17 iunie, iar cei care vor să ia cuvântul se pot înscrie pe eveniment@cjilfov.ro.

Anunţul şi prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Ilfov 2020-2030 au fost făcute în cadrul primului webinar din seria Webinariile CJ Ilfov.

 „Strategia va rămâne în dezbatere publică până pe 30 iunie. Ne dorim o participare cât mai activă din partea dumneavoastră. În felul acesta veţi afla la ce să vă aşteptaţi din partea administraţiei publice judeţene şi veţi sti cum este influenţată viaţa dumneavoastră în următorii 10 ani. Vrem să facem din Ilfov un spaţiul al dialogului, al polarizării inteligente, un judeţ competitiv, durabil şi incluziv. Avem două obiective strategice esenţiale: creşterea calităţii vieţii şi a atractivităţii pentru mediul de afaceri şi pentru vizitatori„, a spus președintele CJ Ilfov, Marian Petrache.

Strategia de Dezvoltare a Judeţului Ilfov a fost elaborată împreună cu specialiştii Băncii Mondiale, după discuţii cu cetăţenii şi cu reprezentanţii tuturor categoriilor sociale și poate fi consultată aici: http://www.cjilfov.ro/upload2/ANUNTURI/StrategiA_de_Dezvoltare_a_Jude%C8%9Bului_Ilfov_2020-2030/SDJ_27.05_b.pdf

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati