Muzeul Curtea Veche anunţă că, în cadrul cercetărilor arheologice din Centrul Istoric al Bucureştiului, au fost descoperite porţiuni importante ale străzilor de lemn, unele segmente fiind identificate pe multe dintre străzile pe care s-au făcut cercetări.
Potrivit specialiştilor, în anumite zone de pe străzile Lipscani, Smârdan şi Gabroveni au fost dezvelite porţiuni mai solide ale „podurilor” de lemn, care au permis obţinerea unor informaţii legate de sistemul de amenajare a străzilor în perioada secolelor XVI-XVIII, scrie news.ro.
Potrivit arheologului dr. Elena Gavrilă, în dreptul Hanului Greci de pe Lipscani, strada de lemn a fost dezvelită pe toată lungimea hanului. Din punct de vedre constructiv s-a observat că aceasta era amenajată într-un strat de pământ negru lutos (datorat apelor pluviale şi menajere scurse), peste care erau puse bârne lungi, aşezate conform axului străzii. Peste acestea erau fixate scânduri puse perpendicular pe axul străzii. În unele porţiuni au fost observate chiar mai multe nivele de refacere a structurii străzii.
De asemenea, cercetătorii anunţă că pe strada Gabroveni au fost identificate alte porţiuni aparţinând „podului de lemn” din scânduri susţinute de bârne, dispuse paralel cu axul străzii. Scândurile erau fixate prin cuie din lemn, cu diametrul de cca. 3 cm. Pe marginea podirii, în unele locuri, au fost observaţi pari. Suprapunerea pe mai multe nivele de podire a străzii, separate de straturi de pământ negru lutos, reprezintă nivele de refacere a „carosabilului” şi dovedesc o îndelungată folosire a acestei străzi.
„Despre strada Smârdan aflăm că era podită cu lemn în cursul secolului al XVIII-lea, ca şi celelalte uliţe din jurul Curţii Domneşti, după cum reiese din planurile ofiţerului Ferdinand Ernst şi ale baronului Franz Purcel, din 1789-1791. Pe aceste planuri nu apar numele tuturor străzilor, dar cele amenajate cu bârne de lemn sunt haşurate. De altfel, cercetările arheologice din dreptul nr. 30 au scos la iveală, pe o lungime de 15 m, patru tronsoane ale „podului de lemn”, amenajat cu bârne dispuse pe axul lung al străzii şi scânduri dispuse perpendicular pe axul străzii”, spune arheologul.
Unul dintre tronsoane a putut fi datat în sec. al XVIII-lea, deasupra ultimului nivel al bârnelor din lemn. În pământul negru corespunzător străzii, a fost descoperită o monedă emisă la Sadagura (1771-1774). Podirea cu lemn a străzilor este însă în mod clar mai veche decât secolul XVIII, dovadă stând însemnările juristul parizian Pierre Lescalopier, care în anul 1574 consemna faptul că „oraşul e podit cu trunchiuri de copaci”.
Abia începând cu anul 1823, la propunerea făcută de Josef Hartl, arhitectul oraşului, strada Smârdan se numără printre primele pavate cu caldarâm. Pe 6 iulie 1826 marii boieri arată că este nevoie urgentă să fie mutate „o prăvălioară cu olane şi o casă învelită cu paie”, pentru a se putea face o bună aliniere a caldarâmului de piatră, potrivit specialiştilor.
