STS a cerut în instanță blocarea ridicării blocurilor de 9 etaje de lângă Aeroportul Băneasa, pe motiv de “siguranță națională”

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dat în judecată Primăria Sectorului 1 și firma H4L, cerând anularea autorizației de construire pentru două blocuri de 9 etaje în zona de protecție a Aeroportului Băneasa. Blocurile depășesc cu 4 etaje regimul de înălțime permis în zonă, scrie Libertatea.

În plângerea înregistrată pe 21 octombrie 2021 la Tribunalul București, STS reclamă că, prin regimul de înălțime aprobat, autorizația afectează radiocomunicațiile din zona aeroportului, situația fiind încadrată, conform legii, ca „amenințare la adresa siguranței naționale”.

STS încearcă astfel să blocheze în instanță proiectul rezidențial H4L Holban, amplasat pe strada General Ștefan Holban din nordul Capitalei, la aproximativ 900 de metri față de pista Aeroportului Băneasa.

„Pentru obținerea autorizației de construire, exista necesitatea obținerii, în prealabil, a avizului STS”, argumentează instituția, potrivit documentelor depuse la dosar.

De asemenea, au fost trimise două adrese, în 2021, către Primăria Sectorului 1, prin care STS a cerut „revocarea” autorizației, dar la care susține că nu i s-a răspuns.

În cele din urmă, administrația locală a motivat STS-ului că a eliberat autorizația din 2020 pentru „finalizarea” lucrărilor „începute” conform autorizației inițiale din 2011, „fără a fi necesar un nou certificat de urbanism și fără obținerea unor noi avize/acorduri”, deoarece caracteristicile viitoarelor blocuri nu se schimbă față de proiectul elaborat acum 10 ani.

Libertatea a scris anul trecut despre faptul că proiectul celor de la H4L depășește regimul de înălțime din zonă. Cu acea ocazie, firma a răspuns ziarului că cele două blocuri vor avea o înălțime de circa 30 de metri, iar STS a transmis că înălțimea permisă în locația respectivă, inclusiv a macaralelor folosite, este de maximum 23 de metri.

De altfel, construcțiile din jurul blocurilor cu câte 9 etaje ale H4L au aviz de la STS pentru numai 5 etaje.

Aeroportul Internațional Băneasa – Aurel Vlaicu funcționează neîntrerupt din 1920, fiind, din acest punct de vedere, cel mai vechi din lume. Autoritățile au anunțat că în această primăvară va fi deschis complet traficului de pasageri, după modernizările din ultimii doi ani, care s-au ridicat la peste 66 de milioane de lei fără TVA (16 milioane de euro).

El se află însă în nordul Bucureștiului, într-o zonă vânată de dezvoltatorii imobiliari, care pregătesc aici construirea a mii de apartamente. Deoarece se află în zona de protecție a aeroportului, noile clădiri trebuie să respecte un anumit regim de înălțime, avizat de STS și de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).

Câteva etaje în plus la fiecare clădire aduc profituri însemnate pentru dezvoltatori. Analiști ai pieței de profil susțin că numai cele 8 etaje în plus ale proiect H4L Băneasa ar urma să aducă un profit de peste 2.000.000 de euro.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati