Studenții vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la eliminarea gratuității la transportul cu trenul

Liga Studenților din Iaşi (LS IAȘI) a anunțat că va cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență emisă de Guvern care prevede, printre altele, și eliminarea gratuității transportului.

Studenții prezintă și motivele pentru care măsura ar încălca Constituția: lipsa urgenței și a fundamentării ordonanței, încălcarea dreptului la educație și a obligației pozitive a statului de a asigura protecția socială a tinerilor și limitarea drepturilor printr-o ordonanță și nu prin lege.

”Ordonanța încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, conform cărora Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Nota de fundamentare nu conține nicio justificare a necesității eliminării gratuității și înlocuirea ei cu o reducere de 50% și o limitare la vârsta de 26 de ani, ba chiar susține contrariul: că în contextul generat de starea de urgență și starea de alertă sunt necesare măsuri suplimentare de protecție pentru studenți”, se arată într-un comunicat al LS Iași.

Tinerii spun și că limitarea acestor drepturilor trebuia realizată doar prin putere de lege, de către Parlament, Studenții vor sesiza Avocatul Poporului cu privire la eliminarea gratuității la tren, potrivit spotmedia.ro.

”Beneficiile pentru transport au menirea să dea substanță dreptului constituțional la educație, respectiv obligațiilor pozitive asumate de stat pentru garantarea dreptului la învățătură și a regimului special de protecție a copiilor și a tinerilor.

Mai mult, limita de vârstă impusă, care exista și anterior anului 2017, anume cea de 26 de ani, este complet arbitrară, fiind atât în neconcordanță cu art. 49 din Constituție, cât și cu prevederile Legii Tinerilor nr. 350/2006”, mai arată studenții.

Ei acuză că Guvernul nu a permis accesul reprezentantului LS Iași la discuțiile pe această temă.

”Promisiunile din campania electorală legate de eliminarea sporurilor, a pensiilor speciale nejustificate și a altor cheltuieli bugetare legate de risipa banului public au fost uitate.

Singura și marea problemă a guvernanților a rămas gratuitatea de care se bucură studenții la transportul feroviar, aceștia considerând că prin eliminarea ei ‘urgentă’, mai exact a sumei de 100 de milioane de lei – echivalentul a 0,01% din PIB, este ‘salvată’ economia, în loc să fie văzută ca o investiție în educație, atât de necesară în contextul actual generat de starea de urgență și cea de alertă”, a declarat Maria-Alexandra Druțu, președintele Ligii Studenților din Iași.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati