Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creșterii siguranței și a calității serviciilor de transport de călători și marfă pe calea ferată, se arată într-un studiu realizat de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF) din cadrul Consiliului Concurenței.
CNSDF a constatat, în urma studiului, că infrastructura feroviară din România este subfinanţată, ceea ce împiedică întreţinerea, repararea şi reînnoirea liniilor de cale ferată şi duce la creşterea restricţiilor de viteză şi la degradarea reţelei feroviare. Aceste probleme au un impact direct asupra siguranţei şi a timpului de transport pe calea ferată.
În acest context, este importantă recuperarea întârzierilor privind lucrările de întreţinere, reparare şi reînnoire şi este vitală alocarea fondurilor necesare pentru a se respecta graficele de realizare a acestor lucrări, prevăzute în documentele destinate dezvoltării sectorului feroviar.
În plus, România ar putea pierde fondurile UE alocate pentru sectorul transporturilor, în condiţiile în care nu va atinge ţintele stabilite prin Pactul verde european şi Strategia UE pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă.
Astfel, CNSDF recomandă alocarea unui buget corespunzător pentru finanţarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, pentru a încetini procesul de degradare a infrastructurii feroviare şi a materialului rulant. Rezultatele s-ar traduce prin creşterea calităţii serviciilor, a siguranţei circulaţiei pe calea ferată şi a competitivităţii transportului feroviar, în raport cu alte moduri de transport.
Ca urmare, CNSDF recomandă prioritizarea finanţării europene, pentru modernizarea reţelei feroviare din România.
Punctualitatea trenurilor de marfă s-ar putea îmbunătăţi prin realizarea de Centre de Management ale Traficului (CMT) zonale pe liniile cu trafic semnificativ, cum sunt coridoarele feroviare europene care străbat România. Mai mult, implementarea CMT zonale va stimula traficul multimodal de marfă din ţară, printr-o bună coordonare între administratorul infrastructurii feroviare şi operatorii terminalelor de marfă situate pe cele două coridoare europene, Rin – Dunăre şi Orient / Est – Mediteranean.
De asemenea, realizarea şi implementarea „Sistemului de telegestiune a energiei electrice” este importantă pentru dezvoltarea sectorului feroviar, întrucât va oferi posibilitatea operatorilor de transport feroviar de a selecta furnizorul de energie electrică pe baze concurenţiale. Astfel, necesarul de energie electrică de tracţiune va fi corect estimat, ceea ce va determina o reducere a costurilor de transport pe calea ferată.
În ceea ce priveşte infrastructura feroviară din Portul Constanţa, finalizarea lucrărilor de reparaţie şi deblocarea celor 47 de linii închise din cadrul portului vor fluidiza traficul şi vor reduce timpul de aşteptare al operatorilor de transport feroviar.
De asemenea, CNSDF recomandă stabilirea de reguli şi responsabilităţi clare în sarcina gestionarilor de infrastructură prin includerea indicatorilor de performanţă în contractele încheiate de CFR SA cu gestionarii de infrastructură, verificarea îndeplinirii acestora şi a modului în care au fost cheltuite sumele încasate de către gestionari din tariful de utilizare a infrastructurii feroviare. În completare, se recomandă publicarea de către CFR SA, în raportul anual de activitate, a modului de îndeplinire a indicatorilor de performanţă.
Studiul privind „Evoluţia transportului feroviar în concordanţă cu aplicarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 şi a Programului de acţiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă” este disponibil pentru consultare publică pe site-ul autorităţii de concurenţă. Observaţiile pot fi transmise până la data de 20 decembrie 2023.