STUDIU Prezența unui câine în cameră îi motivează pe copii să citească mai mult

Părinţii ar trebui să ia în considerare adoptarea unui câine pentru copiii lor, după ce oamenii de ştiinţă canadieni au constatat că prezenţa celui mai bun prieten al omului i-ar motiva pe cei mici să citească mai mult, scrie bucurestifm.ro.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Columbia Britanică, copiii citesc mai mult, sunt mai tenaci, mai interesaţi şi se simt mai încrezători, atunci când se află în compania unui câine.

La studiu au participat 17 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Oamenii de ştiinţă i-au urmărit citind în compania unui câine şi singuri, dându-le un text peste nivelul lor. Copiii au citit cu voce tare unui câine sau unei persoane.

După sfârşitul primei pagini, cercetătorii i-au întrebat dacă vor să continue. Conform rezultatelor, copiii au dedicat semnificativ mai mult timp lecturii şi au fost mai perseverenţi când în cameră s-a aflat un câine, indiferent de rasă şi vârstă. În plus, în compania unui câine, textul li s-a părut copiilor mult mai interesant.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati