Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Studiu: Un român din doi a uitat deja de rezoluțiile stabilite la sfârșitul anului

Un procent de 53% dintre români au dat startul rezoluțiilor pentru 2025, însă doar 14% dintre aceștia lucrează la toate obiectivele propuse, reiese dintr-un studiu de specialitate, publicat joi.

  • Reveal Marketing Research și-a propus să analizeze evoluția planurilor românilor pentru 2025, comparând intențiile exprimate la sfârșitul anului trecut cu realitatea primei luni din acest an.

Conform cercetării, 53% dintre români și-au făcut planuri pentru 2025. Dintre aceștia, 39% menționează că lucrează doar în direcția unora dintre obiective, în timp ce 14% reușesc să avanseze simultan în îndeplinirea tuturor scopurilor stabilite.

Pe de altă parte, 47% dintre români nu au făcut încă primul pas spre obiectivele lor, în special persoanele de peste 55 de ani (61%) și cei cu venituri sub 3.000 lei (58%).

Majoritatea dintre cei care au început să lucreze la rezoluțiile pentru noul an se consideră moderat consistenți (64%) în implementarea acestora, în timp ce 29% se descriu ca fiind foarte consistenți.

În funcție de gen, se observă că bărbații sunt mai determinați la acest început de an, 17% dintre ei menționând că au început să lucreze la toate rezoluțiile stabilite (comparativ cu 11% în cazul femeilor). În plus, 35% dintre bărbați se consideră foarte consistenți în implementarea acestora, față de 29% dintre femei.

În ceea ce privește motivele care îi împiedică pe români să înceapă sau să își ducă toate planurile la bun sfârșit, principalele obstacole menționate sunt lipsa banilor (57%), timpul insuficient (35%) și lipsa de motivație (23%).

Timpul insuficient reprezintă o barieră semnificativ mai mare pentru rezidenții din mediul urban (38%, comparativ cu 32% în mediul rural) și pentru persoanele cu vârste între 35-44 ani (40%). Pe de altă parte, lipsa de motivație este mai frecvent întâlnită în rândul femeilor (27%, comparativ cu 18% în cazul bărbaților) și al tinerilor din generația Z, cu vârste între 18-24 ani (33%).

Românii se află într-un proces de ajustare a planurilor stabilite la începutul anului

După prima lună din 2025, românii se află într-un proces de ajustare a planurilor stabilite la începutul anului. Comparativ cu intențiile din decembrie, se remarcă o ușoară scădere în ceea ce privește unul dintre obiectivele cheie: 51% dintre români și-au propus un stil de viață mai sănătos (alimentație echilibrată, scădere în greutate), însă doar 47% au reușit să facă până în prezent pași în această direcție.

Abordarea unui stil de viață mai sănătos este semnificativ mai mare în rândul femeilor (54%, comparativ cu 39% în cazul bărbaților), dar și în rândul persoanelor din mediul urban (53%, comparativ cu 38% în mediul rural).

În ceea ce privește călătoriile, 29% dintre români și-au dorit mai multe escapade, însă doar 21% declară că au reușit să facă pași în vederea îndeplinirii acestui plan. Diferențele sunt semnificative între mediul rural și cel urban, doar 15% dintre persoanele din mediul rural reușind să își planifice călătorii în luna ianuarie a acestui an, comparativ cu 26% în mediul urban.

În același timp, obiectivul de a petrece mai mult timp cu familia rămâne constant (29% în decembrie 2024, comparativ cu 28% în prezent). Acest plan a fost respectat în mai mare măsură de cei care au copii (35% comparativ cu doar 20% în cazul celor fără copii).

Este de remarcat și creșterea semnificativă a timpului dedicat hobby-urilor, de la 14% la 18%, ceea ce sugerează că românii devin din ce în ce mai interesați să își urmeze pasiunile și să investească în dezvoltarea personală.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati