Festivalul Summer in the City, la care capete de afiş sunt Robbie Williams şi Jason Derulo, va avea loc pe 18 şi 19 august la Romexpo şi nu în Piaţa Constituţiei, aşa cum a fost anunţat iniţial, potrivit unei informări pe Facebook a D&D Entertainment şi Marcel Avram.
Scena pentru concertele de vineri şi sâmbătă a început să fie construită la Romexpo, aşa cum a arătat iabilet.ro.
Iniţial, festivalul a fost anunţat pentru 3 şi 4 iunie. Line-up-ul a fost schimbat, după ce Sam Smith a anulat, în mai, concertul de la Bucureşti. Tot atunci au fost reprogramate şi concertele evenimentului, în 18 şi 19 august.
Compozitoarea Laura Pergolizzi, cunoscută de aproape 20 de ani publicului internaţional sub numele de scenă LP, a anulat şi ea show-ul din Capitală.