Sunetul Muzicii”, din nou la Opera Comică pentru Copii

Celebrul musical „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, se va juca din nou, începând cu 28 mai, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. „Sunetul muzicii” este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din toate timpurile.

Spectacolul, realizat de cunoscutul artist coregraf și regizor Răzvan Mazilu, implică o distribuție de zeci de artiști, cântăreți, actori și dansatori, decoruri impresionante și efecte de lumini pe măsură. Musicalul lui Richard Rodgers, cu libretul semnat de Oscar Hammerstein II, doi apreciați creatori de pe Broadway, a avut premiera absolută în anul 1959 și este inspirat de memoriile Mariei von Trapp, conducătoarea grupului Cântăreții Familiei Trapp.

Biletele la toate reprezentațiile sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Spectacolele lunii mai la Opera Comică pentru Copii

Baletul „Fetița cu chibrituri” revine la Opera Comică pentru Copii în acest weekend: sâmbătă la 11 și la 17 și duminică la 11. Încasările de la reprezentația de sâmbătă, 14 mai, de la ora 11, vor fi direcționate în cadrul campaniei „Artiști români pentru artiști ucraineni”, inițiată de UNITER.

În Salonul Mozart are loc spectacolul interactiv „Cu Nino în Europa”, sâmbătă și duminică de la 10. Conceput ca o călătorie muzicală prin cele mai cunoscute orașe ale Europei, spectacolul aduce în atenția copiilor cele mai interesante informații culturale și melodii specifice locurilor vizitate.

„Noaptea Muzeelor” la Opera Comică pentru Copii înseamnă în acest an reprezentații interactive gratuite cu momente din spectacolele „Micuța Dorothy”, „Hapciu în Re Major”, „Flautul fermecat”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” și „Anotimpurile lui Vivaldi”. Reprezentațiile vor avea loc în Sala Mare, de la orele 20.00, 21.00 și 22.00, în data de 14 mai, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Începând cu 21 mai, cel mai îndrăgit cor de copii care a concertat pe scena OCC revine cu un nou eveniment în Salonul Mozart, electrizantul „Cor cu Dor de Rock”, spectacol care va aduce în fața publicului cele mai cunoscute balade rock, într-o interpretare inedită! Biletele la toate reprezentațiile sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Grădina OCC, redeschisă cu noi atracții și ateliere

Grădina Operei Comice pentru Copii s-a redeschis și îi așteaptă pe cei mici cu Aventura Parc, Ateliere de Creație, Trambuline, Mașinuțe și Magazinul OCC! În acest weekend, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, activitatea în aer liber va fi prelungită, astfel încât sâmbătă programul Grădinii OCC se desfășoară în intervalul orar 10-23, iar duminică între orele 10-14.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati