Suprafaţa alocată centrelor de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti urmează să fie diminuată

Suprafaţa alocată centrelor de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti urmează să fie diminuată, în contextul reducerii numărului punctelor de vaccinare, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei.

În raportul de specialitate se reaminteşte că, prin hotărârea nr. 3/2021, CGMB a fost de acord cu schimbarea temporară a destinaţiei şi transmiterea dreptului de administrare a unei părţi din imobil de la Circul Metropolitan către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în scopul organizării a două centre de vaccinare, cu un total de 14 puncte de vaccinare, scrie Agerpres.

Printr-o adresă transmisă PMB pe 14 iunie, ASSMB informează că începând cu data de 14 iunie a fost redus numărul punctelor de vaccinare, fiind menţinute active doar două din cele şapte puncte de vaccinare pentru Centrul 1 (Astra Zeneca) şi cinci din cele şapte puncte de vaccinare pentru Centrul 2 (Pfizer). În documentul respectiv se face referire la o „tendinţă tot mai scăzută a numărului de persoane” care doresc servicii de vaccinare.

Totodată, pe 17 iunie, Circul Metropolitan a transmis o adresă prin care solicită acces în jumătate din foayerul sălii de spectacol, în urma restrângerii activităţii centrului de vaccinare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati