Surpriză pentru cetățenii din Sectorul 2 care urmează să se cunune la Starea Civilă

După ce săptămâna trecută a fost redat cetățenilor, ca sală de așteptare, spațiul de la parterul Primăriei Sectorului 2, care până nu demult deservea o cafenea, municipalitatea vine acum cu o surpriză pentru cuplurile care urmează să se cunune la Starea Civilă.

Așadar, oamenii au posibilitatea ca, în fiecare sâmbătă, începând cu data de 14 noiembrie, să își oficieze căsătoriile civile în aula instituției.

„Deși limitările privind numărul maxim de persoane se aplică în continuare (maxim 20 persoane), spațiul este mai mare, mai primitor și atmosfera mai caldă”, spune primăria.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati