,Surse de risc pentru incendiu’: sute de Sute de benzinării și stații GPL din București

Tragedia de la Credevia, localitate situată la mai puțin de 30 de kilometri de București, s-ar putea repeta și în Capitală. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov avertizează că sute de stații GPL și de carburanți sunt considerate „surse de risc pentru incendiu“. Aceasta a adus în prim-plan autorităților nevoile de bază în astfel de cazuri.

Stații GPL din București

Mai exact, în urmă cu puțin timp a fost realizată o hartă pe care sunt prezente toate benzinăriile din Capitală (380), iar dintre acestea 226 reprezintă risc de incendiu, conform Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor din Municipiul București.

Amintim că anual, Inspectoratul pentru Situații de Urgență realizează un plan în care analizează riscurile din fiecare oraș al țării, timp în care planul de la nivelul București a fost aprobat de către Consiliul General în această vară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati