SURSE Ministrul Muncii, Marius Budăi, își anunță astăzi demisia, în ședința de Guvern

Ministrul Muncii, Marius Budăi, își anunță demisia în ședința de Guvern, au declarat surse politice pentru NEWSBUCURESTI. 

Demisia vine după scandalul legat de centrele pentru bătrâni din Ilfov unde s-au găsit nereguli.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov şi la Centrul de bătrâni Armonia de lângă Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în dosar ar fi vizaţi funcţionari din cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, care ar fi reavizat autorizaţia de funcţionare a azilului.

Organizaţiile Declic şi Corupţia Ucide anunţă organizarea unui protest, joi seară, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului, dub sloganul „Toţi ştiau: afară cu Budăi şi Firea!”.

Se solicită demiterea celor doi miniştri care „au ştiut despre ororile din căminele pentru bătrâni şi au tăcut” şi, „mai mult, au încercat să muşamalizeze totul”.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati