Suspect de furt, prins de polițiștii locali din Sectorul 6

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii locali au auzit zgomote puternice din zona unui teren special amenajat unde se organizează competiții sportive de pe Strada Lujerului.

Agenții locali s-au deplasat în zona respectivă unde au depistat trei persoane de sex masculin care încărcau într-un autovehicul (autoutilitară) mai multe elemente metalice (20 de foi de tablă si 14 stâlpi de susținere) provenite din gardul de protecție al bazei sportive.

Cei trei suspecți au fugit de la fața locului, iar polițiștii locali au procedat la urmărirea, prinderea și imobilizarea unuia dintre ei. Acesta le-a declarat agenților că împreună cu celelalte persoane au demontat și sustras elementele gardului pentru a le transporta și valorifica la un centru de colectare a deșeurilor feroase.

Din verificările efectuate de polițiștii locali, s-a stabilit că suspectul prins este V.G., în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul pe raza Județului Ilfov. Totodată, prin dispeceratul Poliției Locale Sector 6, au fost anunțate Secția 22 Poliție și Poliția TF, iar în scurt timp, la fața locului s-au prezentat două echipaje ale M.A.I. pentru preluarea cazului și continuarea cercetărilor.

Persoana prinsă în flagrant a fost predată pe bază de proces verbal polițiștilor din cadrul Secției 22 Poliție.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati