Investitorii atrag atenția: Suspendarea PUZ-urilor poate duce la amânarea unor investiţii de peste 3 miliarde de euro

Suspendarea PUZ-urilor aferente sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 poate duce la amânarea sau anularea unor investiţii de peste trei miliarde de euro, a anunţat miercuri Asociaţia Investitorilor din Real Estate din România (AREI).

Asociaţia menţionează, într-un comunicat, că a luat act de includerea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 26 februarie 2021 a proiectelor de Hotărâre privind suspendarea Hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care se aprobaseră anterior Planurile Urbanistice Zonale aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6 şi atrage atenţia asupra nerespectării termenului legal de transparenţă decizională.

Incertitudinea şi lipsa de transparenţă în procesul decizional trebuie înlocuite cu predictibilitate şi colaborare cu mediul de afaceri. Pe lângă provocările crizei sanitare cu care s-a confruntat tot mediul de afaceri, activitatea investiţională din Bucureşti este acum puternic îngreunată de schimbările de viziune şi strategie urbanistică ce derivă din intenţia de suspendare a PUZ-urilor, aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6, care se face fără respectarea termenului de transparenţă decizională conform Legii 52/2003.

Considerăm necesar ca această revizuire a regimului urbanistic al Municipiului Bucureşti să aibă şi o componentă de consultare publică, similară celei prevăzute de lege pentru aprobarea planurilor urbanistice zonale”, a declarat Antoanela Comşa, preşedinte al Consiliului Director AREI, potrivit Agerpres.

Lipsa de comunicare transmite un mesaj negativ

Organizaţia menţionează că lipsa de comunicare cât şi de explicare detaliată, la nivel instituţional, a efectelor economice şi juridice ale iniţiativei propuse de suspendare a PUZ-urilor coordonatoare de sector transmite un mesaj negativ atât companiilor prezente la acest moment în România, dar mai ales celor care prospectează ţara pentru investiţii viitoare în această industrie.

AREI susţine că neimplicarea partenerilor de dialog ce vor fi direct afectaţi şi vor avea de gestionat efectele acestor decizii, alături de specialiştii şi experţii de urbanism, în procesul de conturare a unei strategii urbanistice pentru Bucureşti contravine prevederilor legislaţiei în vigoare privind transparenţa decizională şi consultarea publică, dar şi principiilor Cartei de la Leipzig.

„Efectele acestor decizii se vor resimţi atât la nivelul municipiului Bucureşti, prin blocarea tuturor proiectelor ale căror coeficienţi nu se încadrează în regimul urbanistic, aplicabil anterior PUZ-urilor coordonatoare de sector, cât şi la nivelul naţional prin generarea unei stări de confuzie şi impredictibilitate (pe durata următorilor doi ani) vizavi de acţiunile unei importante autorităţi publice locale de revenire asupra reglementărilor urbanistice aprobate anterior de aceeaşi autoritate.

Astfel, atunci când traducem în cifre efectele unei potenţiale decizii de suspendare a PUZ-urilor aferente sectoarelor 2, 3, 4, 5, 6 acestea sunt notabile: proiectele ce vor fi afectate de această decizie sunt în valoare de peste 3 miliarde de euro pentru următorii 2 ani, acestea urmând a avea întârzieri şi blocaje semnificative, sau pot fi chiar anulate, investitorii alegând alte destinaţii pentru investiţiile lor”, se menţionează în comunicat.

„Planurile Urbanistice Zonale sunt acte administrative intrate în circuitul civil, care au produs efecte juridice (e.g. emiterea de certificate de urbanism, de avize sau de autorizaţii de construcţii ş.a.). Or, regula generală instituită de legea contenciosului administrativ este aceea a interdicţiei revocării actelor administrative ce au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice. Din moment ce autoritatea nu poate revoca actul administrativ, s-ar putea considera că nu îl poate nici suspenda. Proiectele de hotărâri fac referire la dispoziţiile legale privind tehnica legislativă, care reglementează ipoteza suspendării unui act normativ”, se spune în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati