Inspecţia Muncii a aplicat sancţiuni de peste 7,7 milioane de lei şi a descoperit sute de cazuri de muncă nedeclarată, într-o singură săptămână.
Potrivit unui comunicat, în perioada 6-10 iulie, Inspecţia Muncii a efectuat 1.675 de controale, cu un accent deosebit pe combaterea muncii nedeclarate şi a încălcărilor privind securitatea în muncă.
În urma deficienţelor constatate, au fost aplicate 1.139 de sancţiuni, dintre care 344 de amenzi în valoare totală de 7,714 milioane de lei şi 795 de avertismente. Pentru remedierea neconformităţilor, au fost dispuse 2.298 de măsuri cu termene precise de implementare.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost realizate 979 de controale, aplicându-se 417 sancţiuni, dintre care 216 amenzi în valoare de 6,975 milioane de lei şi 201 avertismente.
„O prioritate absolută a constituit-o combaterea muncii nedeclarate, fiind identificate 283 de cazuri. Pentru corectarea abaterilor, au fost dispuse 1.502 măsuri”, se mai arată în comunicat.
Principalele nereguli identificate au fost: utilizarea muncii nedeclarate; încălcarea de către angajator a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă; neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare.
Pe segmentul securităţii şi sănătăţii în muncă, s-au desfăşurat 696 de controale, rezultând 722 de sancţiuni cu 128 de amenzi în valoare de 739.500 lei, 594 de avertismente şi 796 de măsuri dispuse pentru remedierea neconformităţilor. Din cauza riscurilor grave de accidentare, s-a dispus oprirea din funcţiune a patru echipamente de muncă.
Au fost constatate deficienţe majore precum utilizarea echipamentelor de muncă fără autorizare I.S.C.I.R.; instruire necorespunzătoare a lucrătorilor, neefectuarea controlului medical periodic şi la angajare; neluarea măsurilor legale de prevenire şi protecţie la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare.
„În spatele cifrelor din acest bilanţ se află oameni. Cele aproape 300 de persoane depistate lucrând la negru şi echipamentele periculoase pe care le-am oprit înseamnă vieţi şi destine protejate. Ne dorim ca angajatorii să înţeleagă că măsurile de prevenire şi protecţie nu sunt doar formalităţi pe hârtie, ci garanţia că fiecare lucrător se întoarce teafăr acasă, la familia sa, la sfârşitul zilei de muncă”, a declarat Mihai-Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii, citat în comunicat.
Sursa: Agerpres


