Sute de minute întârziere la Gara de Nord. Viteza trenurilor, redusă cu 20-30 km/oră, anunță CFR

Viteza de circulaţie a trenurilor se reduce cu 20- 30 km/h pe anumite secţii secundare de pe raza regionalelor de cale ferată Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa (mai puţin magistrala 800), unde se înregistrează temperaturi de 50-55 grade la nivelul şinei, informează CFR SA.

În acest context, trenurile care trebuie să sosească în Gara de Nord din București au acumulat minute bune de întârziere. Vezi AICI situația actualizată!

„Din evidenţa măsurătorilor efectuate până în acest moment, la nivelul celor 8 regionale de cale ferată, temperaturi ridicate, de 50 – 55 de grade la nivelul şinei, sunt înregistrate pe anumite secţii secundare, de pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara, Galaţi şi Constanţa (pe această regională magistrala 800, Bucureşti – Constanţa nu este afectată de limitări de viteză din cauza caniculei)”, subliniază reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, nu se introduce limită de viteză, din cauza temperaturilor ridicate, pe raza Regionalelor Iaşi şi Cluj.

Caniculă în toată țara: CFR SA a luat măsuri speciale

În cursul zilei de luni, 2 august, din cauza temperaturilor maxime de 37 – 39 de grade înregistrate în aer, în majoritatea regiunilor, personalul CFR SA a luat măsuri speciale pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii optime de trafic.

Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează periodic revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidenţa atenţionărilor de temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, prin verificarea directă a liniilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină ajunge la 50 – 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

„Menţionăm faptul că aceste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară, aplicate în astfel de situaţii speciale”, se arată într-un comunicat al societăţii.

De asemenea, CFR SA transmite periodic operatorilor de transport feroviar de călători pe ce intervale de staţii sunt introduse aceste limitări ale vitezei de circulaţie, astfel încât fiecare operator de transport să informeze din timp pasagerii despre condiţiile speciale de trafic, care se aplică în anumite intervale orare, în care se înregistrează temperaturi ridicate la nivelul liniei de cale ferată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati