Sute de persoane defavorizate din Sectorul 2 au beneficiat de servicii stomatologice la prin intermediul Policlinica Socială „Zâmbet pentru Toți”

Peste 240 de persoane defavorizate din Sectorul 2 şi-au recâştigat, până acum, sănătatea orală, prin intermediul Policlinicii Sociale „Zâmbet pentru Toți”. 

În doar câteva luni de la inaugurare, policlinica de pe Bd. Gării Obor nr. 12 se bucură deja de un real succes. Serviciile stomatologice sunt oferite gratuit persoanelor vulnerabile aflate în evidențele DGASPC Sector 2.

De la primul pacient, adică din 15 septembrie 2023 şi până în prezent, 241 de persoane au trecut pragul Policlinicii Sociale „Zâmbet pentru Toți”, pentru consult şi tratament specific.

Acesta este numărul pacienţilor unici, însă unii dintre ei au avut nevoie de mai multe şedinţe medicale la stomatolog pentru a rezolva integral problemele dentare cu care se confruntau.   

Policlinica Socială „Zâmbet pentru Toți” are în medie 20 de pacienţi pe săptămână, numărul acestora fiind în continuă creştere faţă de debutul proiectului. 

Principalele probleme cu care se prezintă pacienţii sunt cariile dentare, boala parodontală, edentațiile (lipsa unuia sau a mai multor dinți), extracţiile dentare, precum şi alte tratamente de urgență.

Important de menţionat este că de aceste servicii stomatologice gratuite pot beneficia doar persoanele aflate în evidențele DGASPC Sector 2, cu o situaţie socio-economică precară şi care nu îşi permit să meargă la stomatolog.

Este vorba despre copiii care beneficiază de protecție specială, copiii din familiile marginalizate sau din centrele rezidenţiale ale DGASPC Sector 2, persoanele vârstnice marginalizate social, persoanele cu dizabilități etc. 

Totodată, serviciile stomatologice sunt oferite în limita unui plafon prestabilit pentru fiecare categorie de beneficiar în parte.  

Proiectul este derulat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 2 în parteneriat cu Fundaţia Bucuria Ajutorului.  

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati