Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de joi regulamentul pentru închirierea prin licitaţie publică cu strigare a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar Bucureşti (AFI), informează G4Media.ro.
Proiectul este iniţiat de către viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, care arată în referatul de aprobare că în patrimoniul Capitalei există 642 de spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, totalizând 65.598 mp. Este vorba despre spaţii situate în zone centrale, „dar lăsate în paragină, neutilizate şi care generează cheltuieli administrative foarte mari şi care provoacă o imagine degradantă pentru oraş”.
Potrivit regulamentului, închirierea se poate face numai în scopul desfăşurării unor activităţi benefice Capitalei, care să îndeplinească următoarele condiţii: să satisfacă nevoile ofertanţilor; să fie aducătoare de venituri; să nu contravină bunelor moravuri şi să nu promoveze idei antisociale; să nu dăuneze sănătăţii şi mediului; să nu facă obiectul procedurilor administrative prevăzute de legile speciale de restituire/ litigii.
După adjudecarea licitaţiei şi încheierea contractelor, AFI va factura şi încasa chiria, virând-o în contul Municipiului
Bucureşti.
Directorul general al AFI va dispune constituirea Comisiei de licitaţie publică cu strigare, care va stabili şi lista spaţiilor propuse spre închiriere. Preţul minim de pornire a licitaţiei (chiria minimă): va fi de 14 euro/mp/lună în zona 0; 12 euro/mp/lună în zona I; 11 euro/mp/lună în zona II; 7 euro/mp/lună în zona III.
Preşedintele comisiei va anunţa preţul de pornire, iar pasul de licitaţie se va stabili la valoarea de cel puţin 10% din preţul minim. În cazul în care la ultima strigare mai mulţi participanţi vor oferi acelaşi preţ, spaţiul va fi atribuit primului ofertant înscris la licitaţie. Comisia va putea opri licitaţia în caz de suspiciuni asupra comportamentului ofertanţilor (de exemplu, înţelegere între ofertanţi).
Contestaţiile se pot depune în termen de o zi lucrătoare de la data licitaţiei publice.
În situaţia în care unele spaţii nu sunt licitate, procedura se va relua.
Procedura de închiriere a spaţiilor va fi demarată la propunerea Comisiei de licitaţie, în urma înaintării listei spaţiilor libere de către directorul general al AFI Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi numai ca urmare a aprobării Consiliului.
AFI are obligaţia să publice anunţul de licitaţie în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulaţie naţională şi într-unul de circulaţie locală, pe pagina sa de internet, ori să folosească alte medii sau canale publice de comunicaţii electronice, cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită pentru depunerea înscrierilor la licitaţie. Participarea la licitaţie este permisă persoanelor juridice române şi străine constituite în condiţiile legii.
Garanţia de participare va fi obligatorie şi se va constitui prin scrisoare de garanţie bancară sau virament bancar (cu condiţia confirmării de bancă). Garanţia de participare la procedură este în cuantum de trei chirii din preţul minim calculat. Aceasta se reţine dacă ofertantul declarat câştigător refuză să încheie contractul de închiriere sau dacă nu constituie garanţia de bună execuţie în termen de 30 de zile de la semnarea contractului. Garanţia de participare se restituie ofertanţilor care nu au fost declaraţi câştigători în cel mult 30 de zile.
Garanţia de bună execuţie contractuală se constituie prin scrisoare de garanţie bancară sau virament bancar. Ea reprezintă contravaloarea chiriei la care se va încheia contractul, pentru trei luni.
Ofertantul declarat câştigător va semna contractul de închiriere valabil pentru o perioadă de cinci ani. În cazul în care câştigătorul desemnat nu se prezintă la AFI în vederea semnării contractului în termen de cel mult 10 de zile de la data desfăşurării şedinţei de licitaţie, va pierde titlul de câştigător şi garanţia de participare.
În caz de neachitare a preţului închirierii, a utilităţilor şi a majorărilor de întârziere de către locatar, precum şi în cazul în care se constată deteriorarea stării fizice a spaţiului închiriat, locatorul va fi în drept să reţină din garanţia de bună execuţie sumele datorate pentru acoperirea prejudiciilor.
Orice lucrări necesare punerii în funcţiune, pentru contorizarea utilităţilor şi întreţinerea amplasamentului se vor executa de locatar, cu fonduri financiare şi forţe proprii, fără pretenţia rambursării contravalorii manoperei şi a materialelor consumate.
Locatarului îi este interzis să deterioreze starea fizică a spaţiului închiriat, să realizeze modificări structurale sau să înstrăineze dreptul de folosinţă. Totodată, locatarul nu îşi va putea modifica obiectul de activitate.
Taxele locale, precum şi utilităţile consumate sunt în sarcina locatarului. Neutilizarea amplasamentului în anumite perioade ale anului nu exclude plata chiriei.