Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) redeschide înscrierile la cursurile gratuite de formare antreprenorială din cadrul programului Start-Up Nation, dedicate tinerilor cu vârsta între 18 şi 29 de ani, a anunţat, miercuri, ministerul, într-un comunicat.
Cele...
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment...
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a discutat cu ambasadorul Paolo Zampolli, trimisul special al Statelor Unite pentru parteneriate globale, despre investițiile pentru dezvoltarea Bucureștiului,...
Primarul Daniel Băluță a propus, luni, suspendarea taxei de regenerare urbană începând cu 1 aprilie, precum și acordarea unui sprijin pentru carburant destinat locuitorilor...
Primăria Sectorului 4 va implementa, în perioada imediat următoare, două măsuri cu impact bugetar semnificativ pentru fiecare dintre locuitorii săi.
Astfel, începând cu data de...
După ce s-au centralizat peste 99,30% din procese verbale, candidatul PSD Daniel Băluță își recunoaște înfrângerea în alegerile pentru Primăria Capitalei, acesta clasându-se de...
Cristian Popescu Piedone a anunțat că de luni Partidul Naționalist Reformarea României, pe care îl conduce, va pune la dispoziția candidatului PSD la Primăria...
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, în opinia sa, conform sondajelor de opinie, bătălia electorală pentru fotoliul de primar general al Capitalei se...
Cristian Popescu Piedone a anunțat miercuri că îl susține pe Daniel Băluță (PSD) în cursa pentru Primăria Bucureștiului. Declarația a avut loc la ceremonia de...
Consiliul Politic Național al PSD a validat, marți, candidatura lui Daniel Băluță pentru Primăria Capitalei și pe cea a lui Marcel Ciolacu pentru președinția...
Primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat joi, 28 august, că organizarea de alegeri parțiale pentru Primăria Capitalei nu ar fi oportună în...
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat joi, potrivit Agerpres, că în administraţia pe care o conduce nu vor fi efectuate disponibilizări, întrucât reducerea...
Administrația Primăriei Sectorului 4, condusă de primarul Daniel Băluță, a decis alocarea sumei de 300.000 de euro pentru „reabilitarea” gardului dintre Calea Văcărești și...