Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au anunţat că a avut loc o acţiune de testare a scanerului mobil cu raze X, acesta desfăşurându-se în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.
Cu această ocazie au...
Curțile mai multor unități de învățământ din Sectorul 2 au fost animate, în pragul sărbătorilor de iarnă, de activități dedicate Crăciunului, în cadrul unei acțiuni menite să aducă bucurie și să consolideze spiritul comunitar.
Demersul a debutat...
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care introduce studierea disciplinei despre Revoluţia din 1989.
Proiectul a fost adoptat de deputați cu 215...
Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, salută promulgarea de către şeful statului a legii privind predarea disciplinei "Istoria Evreilor. Holocaustul" în...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că în cadrul orelor "remediale" vor putea fi organizate şi "ore de consolidare" a materiei acolo unde...