Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei...
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele 11 luni din 2024, cu 15,06%, comparativ cu perioada similară a anului anterior,...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice va constitui...
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu peste 54% în primele cinci luni ale acestui an, comparativ...