Tag: postasi

Consiliul Județean Ilfov a susținut evenimentul „Scriem povești împreună”, în cadrul căruia zeci de produse decorative, realizate manual de copiii și tinerii din sistemul de protecție socială, au fost achiziționate de angajații instituției. Inițiativa a avut ca...
Absolvenţii clasei a VIII-a cu media 10 la Evaluarea Naţională vor primi câte 2.000 de lei, iar cei cu media 10 la examenul de Bacalaureat vor fi sprijiniţi financiar cu câte 5.000 de lei, după ce...

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor

Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei...

Cei mai rapizi poştaşi din ţară se întrec pe Calea Victoriei la “Marşul Factorilor Poştali”

Poșta Română aniversează 160 de ani de la înființare și organizează competiția profesional – sportivă de tradiție ”Marşul Factorilor Poştali”, la București, pe Calea...

Poşta Română cumpără spray-uri lacriomogene pentru siguranţa angajaţilor

Poştaşii vor fi dotaţi de acum cu spray-uri lacrimogene, potrivit unui anunţ făcut de Poşta Română, cea care a cumpărat deja 17.500 de astfel...

Fostul ministru al Muncii cere Guvernului să nu-i bage în şomaj tehnic pe poştaşi: ”Este cea mai mare greșeală pe care o poate face...

Fostul ministru al Muncii, Marius Budău, îi solicită Guvernului să nu-i bage în şomaj tehnic pe poştaşi şi să adopte măsuri de ajutor pentru...

România are mai puțini poștași decât Luxemburg sau Estonia (țări cu o populație în jur de 500 mii locuitori)

Conform datele publicate marţi de Eurostat, citate de agerpres.ro - în UE sunt, în medie, 42 de angajaţi în sectorul serviciilor poştale la fiecare...

Recent articles

spot_img