Zece căței din adăposturile ASPA București vor putea fi adoptați sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unui târg organizat la MAXI PET Mihai Bravu. Adopțiile sunt gratuite, iar animalele sunt vaccinate, deparazitate și microcipate.
Evenimentul se va desfășura...
O femeie în vârstă de 70 de ani a avut nevoie de ajutor medical după ce i s-a făcut rău și a căzut, în Piața Drumul Taberei. Polițiștii locali din Sectorul 6 au sunat la 112,...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a refuzat să primească cele peste 67.000 de semnături pentru protecţia Mării Negre, iar singura soluţie sustenabilă pentru securitatea energetică...
Sindicaliştii şi personalul TAROM au reclamat, marţi, că Guvernul încearcă desfiinţarea şi închiderea companiei, susţinând la unison, într-o declaraţie în faţa sediului administrativ, că...
Mai multe organizații civice au anunțat că vor protesta vineri, de la ora 18:30, în fața Palatului Cotroceni, față de propunerile ministrului Justiției, Radu...
Comunitatea ”Corupția ucide” a anunțat că vineri seara sunt organizate proteste în Piața Victoriei din Capitală, dar și în Cluj, Iași, Oradea, Timișoara, Brașov,...
Miercuri, 12 noiembrie 2025, Blocul Național Sindical organizează un amplu miting de protest în Piața Victoriei, urmat de un marș către Piața Constituției cu...
Peste 50 de organizații civice și de mediu solicită Consiliului General al Municipiului București (CGMB) majorarea amenzilor pentru defrișările ilegale, care distrug în ritm...
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță un nou protest în București, joi, 02.10.2025, începând cu ora 11:00, în Piața Victoriei.
Alianţa Naţională...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă proteste naţionale pe 29 septembrie, acuzând măsuri de austeritate în Educaţie şi lipsa de consultare....
Sindicaliştii din administraţia publică protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce la un blocaj generalizat în acest sector de...
Reprezentanţi ai federaţiilor sindicale reprezentative din administraţia publică locală vor participa, pe 15 septembrie, în Capitală, la un protest împotriva măsurilor de reducere a...
Nicuşor Dan a anunţat, luni dimineaţa, că se va întâlni cu sindicaliştii din Educaţie la ora 13:30, la Cotroceni.
Preşedintele României a făcut declaraţiile...