Tag: reguli de circulatie

Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu şi directorul Biroului Federal de Investigaţii, Kash Patel, au decis marţi, în cadrul unei întâlniri, constituirea unui Task Force, pentru dezvoltarea cooperării deja existente, în vederea stimulării schimbului de informaţii şi...
Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” din București a finalizat implementarea proiectului NOSOCONTROL – Reducerea riscului de infecții nosocomiale, un demers important pentru creșterea siguranței pacienților și modernizarea infrastructurii medicale publice. Proiectul a fost realizat...

Primăria Sectorului 4, APEL PUBLIC la respectarea regulilor de circulație din zona Pasajului Unirii!

În primele luni ale acestui an, nu mai puțin de 139 de vehicule agabaritice au fost oprite din încercarea de a intra în tunelul...

Amenzi de peste 13 milioane de lei pentru persoanele care nu au respectat regulile de circulație

Peste 8.200 de persoane care nu au respectat măsurile privind restricționarea circulației impuse prin ordonanțele militare ca urmare a stării de urgență din cauza...

Recent articles

spot_img