Tânăr de 17 ani, ”pedepsit” de Poliția Locală să șteargă un graffiti făcut la Pasajul Victoriei

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei pentru desenarea unui graffiti la Pasajul Victoriei. Totodată, acestuia i s-a pus în vedere să îndepărteze vopseaua și să aducă pereții la starea inițială, a anunțat Poliția Locală București.
”Inedit: „înarmat” cu bureţi şi diluant, un bărbat s-a apucat să şteargă, la sfârşitul săptămânii trecute, vopseaua de pe peretele interior al Pasajului Victoriei. ….. pe care tot el o aplicase cu un spray grafitti.
Vineri seară, D.A.C. a fost surprins de un agent al Serviciului Circulație Rutieră din cadrul D.G.P.L.C.M.B. în timp ce desena, împreună cu un prieten de-ai săi, cu un spray, pe pereții Pasajului Piața Victoriei. Aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local a observat cum cei doi bărbați – coborâți pe partea carosabilă – inscripționau cu vopsea verde un mesaj pe zidul interior.
La vederea agentului P.L.M.B., unul dintre grafferi a reușit să fugă; al doilea a fost prins şi condus la echipaj pentru identificare. După stabilirea identității, tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 250 de lei. Totodată, acestuia i s-a pus în vedere să îndepărteze vopseaua și să aducă pereții la starea inițială”, menționează Poliția Locală București pe pagina de Facebook.
De asemenea, instutuția amintește că, potrivit Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, „scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora (…)” constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati