Tânăr de 25 de ani, băut și fără permis, reținut, după ce a fost urmărit de polițiști prin București

Un bărbat de 25 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins conducând fără permis și băut pe străzile din București, potrivit Buletin de Bucuresti.

Polițiștii rutieri, în timp ce acționau pe raza Sectorului 4 pentru combaterea conducerii mașinilor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor, azi-noapte, 26 martie, au efectuat semnal regulamentar de oprire unei mașini la volanul căreia se afla un bărbat.

Șoferul mașinii nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea, moment în care mai multe echipaje de poliție au pornit în urmărirea lui. Au reușit să-l oprească pe o stradă din Sectorul 5.

Polițiștii au constatat că bărbatul de 25 de ani nu avea permis de conducere și era băut, având o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul în vârstă de 25 de ani nu poseda permis de conducere. Totodată, emana halenă alcoolică ceea ce i-a determinat pe polițiști sa-l testeze cu aparatul Etilometru care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul I.N.M.L în vederea prelevării de mostre biologice.”, transmite Brigada Rutieră.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati