Tânăr din Capitală, prins cu 25 kg de tutun vrac în portbagaj

Poliţiştii din Capitală au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, care deţinea în portbagajul autoturismului aproximativ 25 de kg tutun vrac.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, agenţi de la Secţia 16 Poliţie au fost îndrumaţi, joi, prin sistemul 112, să se deplaseze la o adresă din Sectorul 4, unde un coleg sesizase prezenţa unei persoane care afişa un comportament suspect.

Deplasându-se la adresa indicată, poliţiştii au depistat un tânăr de 25 de ani, aflat în trafic, care deţinea în portbagajul maşinii peste 25 de cutii ce conţineau tutun vrac, în cantitate de aproximativ 25 de kg.

”Bărbatul a fost condus la audieri, iar din cercetările şi investigaţiile efectuate s-a stabilit că acesta ar fi achiziţionat tutunul de pe un site cu scopul de a-l comercializa, întreaga cantitate fiind ridicată de poliţişti.”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati