Tânără desfigurată în bătaie, în scara unui bloc din Centrul Vechi! A fost depistat posibilul autor

A fost depistat posibilul atacator al fetei de 25 de ani, bătută crunt în Centrul Vechi! Imaginile de pe camerele de supraveghere i-ar fi ajutat pe oamenii legii să-l prindă pe autor. Bărbatul se află în custodia Poliţiei, susțin surse citate de News.ro.

„La acest moment, persoana vătămată se află la spital, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale. Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Tânăra de aproximativ 20 de ani a fost găsită zăcând într-o baltă de sânge într-o scară de bloc din Centrul Vechi. Alerta a fost dată de o locatară iar la fața locului au venit imediat polițiștii locali și criminaliști.

Agresiunea s-a petrecut duminică dimineață.

„La data de 25 februarie 2024, în jurul orei 05.40, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața locului și au constatat că este vorba despre o femeie, care se afla în stare de inconștiență, în scara unui bloc din Sectorul 3 – Centrul Vechi”, a transmis Poliția Capitalei, duminică, 25 februarie.

Un echipaj de Salvare a transportat femeia la spital, pentru îngrijiri medicale, iar acum victima este monitorizată de medici. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, și se fac cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati