Tânără din București, ucisă de ziua ei de naștere de către fostul iubit

O femeie a fost atacată și ucisă de fostul iubit, ieri, în București. Bărbatul a recurs la acest gest extrem chiar înainte de petrecerea pe care tânăra o organizase pentru ziua ei, anunță antena3.ro.

La data de 16 decembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bucuresti-Secția 20 au fost sesizați, prin 112, în jurul orei 20.00, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 6, o femeie ar fi fost înjunghiată cu un cuțit de către un bărbat.

Se pare că bărbatul era chiar fostul iubit al femeii, iar cunoscuții afirmă că cei doi au încercat să-și refacă relația.

Mai mult, întors recent din Italia, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a amenințat-o pe femeie că o va ucide, având un plan bine stabilit.

„Înainte să vină din Italia, și-a sunat prietenii și le-a spus că o omoară”, a mărturisit unul dintre apropiați.

De asemenea,  cunoscuții spun că femeia se temea pentru viața ei și plănuia să obțină un ordin de restricție.

Din păcate, femeia a fost ucisă chiar în ziua în care avea să aibă loc petrecerea aniversării ei.

Când au ajuns în fața blocului în care locuia femeia, prietenii au avut parte de un șoc, zona fiind împânzită de polițiști.

În urma apelului la 112, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au identificat victima ce prezenta plăgi înjunghiate și, de asemenea, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei.

În pofida eforturilor depuse, echipajul medical a declarat decesul femeii.

Bărbatul a fost condus la audieri, în vederea continuării cercetărilor desfășurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și DGPMB-Serviciul Omoruri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati