Tanczos Barna: Din ianuarie, centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi de anul viitor. Ministrul a precizat că la începutul lui 2022 ar putea exista actul normativ privind această măsură. 

Întrebat de centralele de apartament, dacă vor fi interzise și ce se întâmplă cu cele deja montate, ministrul mediului a răspuns: „La cele actuale nu există o alternativă, pentru că acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, cetățeanul nu are altă soluție decât centralq individuală de apartament”, scrie Digi24.

Lucrurile se vor schimba doar pentru construcțiile noi.

„Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi.  Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte.”, a explicat ministrul.

Ce se întâmplă cu apartamentele care au deja montate centrale proprii

Ce se întâmplă cu cei care au deja montate centrale proprii de apartament, le pot înlocui atunci când ies din garanție?

„Da, cu siguranță. Nu se pune problema în apartamentele existente unde nu este alternativă pentru centrală individuală. Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și e varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii.

Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor. Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.” a declarat ministrul Mediului, la Interviurile Digi24 LIVE.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati