Târgul cu meşteri şi anticari, Moşii de Arhangheli, va avea loc de vineri până duminică în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
În fiecare dintre cele trei zile, de la ora 10.00 la 18.00, cincizeci de meşteri, anticari şi artişti vor prezenta obiecte din ceramică, ţesături, icoane, podoabe şi obiecte din lemn.
Vor fi disponibile de asemenea produse gastronomice.
Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moşi. De Hranghel, fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de veci“ în lumea de dincolo. Finii merg cu colăcei la naşi. Se amestecă berbecii cu oile. În acest scop se face turta areţilor (berbecilor) care se aruncă între oi. Dacă ea cade cu faţa în sus, oilor le va merge bine. Se serbează „cu desăvârşit nelucru“, scrie news.ro.
Preţul biletului de acces la târg: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.