NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Târg de adopții ASPA pe 3 octombrie, la Kaufland Barbu Văcărescu. Zece câini își caută familii

ASPA București organizează sâmbătă, 3 octombrie, un târg de adopții la Kaufland Barbu Văcărescu, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Zece câini din adăposturile ASPA vor fi prezenți la eveniment, în intervalul 10:00–16:00.

Câinii au personalități și moduri diferite de a interacționa, iar vizitatorii îi vor putea cunoaște și petrece timp alături de ei înainte de a decide dacă unul dintre animale se potrivește familiei lor.

Toți câinii sunt vaccinați, deparazitați și microcipați, iar animalele care au vârsta potrivită sunt sterilizate.

ASPA precizează că adopția nu trebuie făcută neapărat în cadrul târgului. Persoanele interesate pot adopta direct din adăpost și înaintea evenimentului.

Târgul va avea loc la Kaufland Barbu Văcărescu, sâmbătă, 3 octombrie, între orele 10:00 și 16:00.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati