Târg de adopţii de căţei şi pisici – sâmbătă, în zona exterioară a Arenei Naţionale

Autoritatea pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor (ASPA) organizează, sâmbătă, în zona exterioară a Arenei Naţionale, un nou târg de adopţii de căţei şi pisici.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, târgul va avea loc în intervalul orar 17,00 – 20,30. Vor fi propuşi spre adopţie 15 căţei – trei adulţi şi 12 pui. Cu toţii sunt sănătoşi, vaccinaţi, deparazitaţi şi, dacă vârsta o permite, sterilizaţi.

Totodată, vor putea fi adoptate şi pisici de la Asociaţia TNR Capturare Sterilizare Eliberare. Sunt propuse spre adopţie 15 pisici cu vârste cuprinse între 1 şi 7 ani, cu toate procedurile legale îndeplinite.

Sponsorii ASPA vin şi la acest târg în sprijinul viitorilor adoptatori de căţei cu cadouri, printre care se numără şedinţe gratuite de cosmetică canină, o pungă de cafea boabe, un voucher de 100 de lei pentru a achiziţiona o păturică şi o pernuţă sau un culcuş.

Voluntarii Proedus vor da o mână de ajutor.

Persoanele care nu pot ajunge la evenimentul de la Arena Naţională, dar vor să adopte, o pot face direct de la centre:

* ASPA Pallady, Drumul Lunca Jariştei 47, Sector 3, Bucureşti, tel: 0741817865, https://www.facebook.com/ASPAPallady;

* ASPA Bragadiru, strada Gospodărie Agrozootehnică, Bragadiru, judeţ Ilfov, tel: 0734301394, https://www.facebook.com/ASPABragadiru;

* ASPA Mihăileşti, strada Complexului 2A, Mihăileşti, judeţ Giurgiu, tel: 0741817857, https://www.facebook.com/ASPAMihailesti.

Programul centrelor de adopţii este, de marţi până sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 16,00.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati