Târgul de Crăciun „West Side Christmas” se deschide, din 25 noiembrie, în Parcul Drumul Taberei, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6.
- Acesta va fi organizat în Parcul Drumul Taberei de UNTOLD Universe, creatorul celebrelor festivaluri Neversea și UNTOLD, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6. Organizatorii și-au propus să transforme locul în cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală.
Parcul Drumul Taberei va fi centrul distracției în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Un loc de poveste, unde vizitatorii vor avea parte de momente unice, trăite alături de prieteni și familie.
„West Side Christmas” își va deschide porțile pe 25 noiembrie, într-o feerie de lumini, și va oferi prima experiență din România ce unește magia de festival cu spiritul Crăciunului. Astfel că parcul tematic din Drumul Taberei va deveni cel mai îndrăgit și vizitat loc dedicat sărbătorilor, din țară.
Până pe 27 decembrie, organizatorii UNTOLD pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice, în premieră pentru București. Toate acestea vor avea loc pe întreaga suprafață a cuvei lacului secat.
Proiectul este organizat de grupul UNTOLD Universe și este finanțat în totalitate din fonduri private, în baza unui contract de închiriere de spațiu, semnat cu Primăria Sectorului 6.
Accesul va fi gratuit, iar programul și atracțiile celui mai mare eveniment organizat de Crăciun vor fi anunțate în perioada următoare.