Târg de produse româneşti de 1 decembrie în curtea Ministerului Agriculturii

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) îşi deschide vineri porţile pentru a găzdui o expoziţie cu vânzare de produse agroalimentare româneşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, a informat

Cei interesaţi vor avea posibilitatea de a achiziţiona produse recunoscute şi în curs de recunoaştere pe scheme de calitate naţionale şi europene. De asemenea, vor fi expuse spre vânzare produse din lapte şi carne, dulceţuri, miere şi produse ale stupului, zacuscă etc.

Vizitatorii târgului de 1 Decembrie, „Mâncăm şi trăim româneşte”, sunt invitaţi să descopere gustul bucatelor din diferite regiuni ale României, brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş, cârnaţi de porc, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, drob de porc, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, muşchi afumat, salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, macrou afumat la rece, sardeluţe, păstrăv afumat în cobză de brad, cozonac, prăjituri, pită coaptă pe vatră, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe, băuturi spirtoase şi vinuri.

Cu acest prilej, ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, va înmâna grupurilor aplicante dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate şi al Indicaţiilor Geografice Protejate pentru cele două produse recent recunoscute, „Cârnaţi de Pleşcoi” şi „Telemea de Sibiu”.

Târgul va fi deschis de vineri până duminică, între orele 10:00 – 17:00.

În prezent, România deţine şapte produse înregistrate pe sisteme de calitate europeană: Magiun de prune Topoloveni – IGP (2011), Salam de Sibiu – IGP (2016), Novac afumat din Ţara Bârsei – IGP (2017), Scrumbie de Dunăre afumată – IGP (2018), Cârnaţi de Pleşcoi (2019) şi Telemea de Ibăneşti Denumire de Origine Protejată (2016), respectiv Telemea de Sibiu – Indicaţie Geografică Protejată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati